„În creierul uman, căile nervoase sunt ceva fix, încheiat, imuabil. In timp totul moare si nimic nu poate fi regenerat „. – Santiago Ramon Y Cajal, „Degenerarea și regenerarea în sistemul nervos”, 1928
Acest principiu de lungă durată, propus inițial de
profesorul Cajal, a susținut că neuronii creierului sunt unici pentru că nu au
capacitatea de a se regenera.
În 1998, revista Nature
Medicine a publicat un raport care indică faptul ca exista fenomenul neurogeneza, adica creșterea celulelor noi in creier. După cum a remarcat Sharon Begley în cartea „Train
Your Mind, Change Your Brain”, „descoperirea a răsturnat generațiile
de înțelepciune convențională în neuroștiință. Creierul uman nu se limitează la
neuronii cu care ne nastem si nici la neuronii care se extind in urma
dezvoltării creierului în copilărie„.
Ceea ce cercetătorii au descoperit a fost că în fiecare
dintre creierele noastre există o populație de celule stem neuronale, care sunt reînnoite continuu și se pot
diferenția în neuroni cerebrali. Pur și simplu , noi toți trăim terapia cu celule stem in creier în fiecare
moment al vieții noastre, au
După cum se poate aștepta, procesul de neurogeneza este controlat de ADN-ul nostru. O genă specifică
codifică producerea unui factor neurotrofic
derivat din proteina din creier (BDNF), care joacă un rol-cheie în
crearea neuronilor noi. Studiile arată ca scăderea BDNF este des intalnita la
pacienții cu Alzheimer, precum și într-o
varietate de afecțiuni neurologice, incluzând epilepsia, depresia, schizofrenia
și tulburarea obsesiv-compulsivă.
Din fericire, mulți dintre factorii care influențează ADN-ul
nostru pentru a produce factori BDNF sunt sub controlul nostru direct. Gena
care transformă BDNF este activata de o varietate de factori, cum ar fi
exercițiul fizic, restricția calorică, curcumina și grăsimea omega-3 (DHA).
Acesta este un mesaj puternic. Acești factori sunt toti la
indemna noastră și reprezintă alegerile pe care le putem face pentru a activa gena pentru neurogeneză(“nasterea” de noi
neuroni). Astfel, putem preluarea
controlului asupra expresiei genei noastre si astfel ne putem trata pe noi insine
si in modul gratuit.
Exercițiu fizic
Sobolanii din laborator care au fost supusi activitatii s-au
dovedit a produce mai mult BDNF in creierul lor, comparativ cu animale
sedentare. Și există o relație directă între creșterea nivelului de BDNF la
aceste animale și capacitatea lor de a învăța.
Cu aceasta concluzie a relatiei dintre BDNF si activitate fizica, cercetatorii au
scris intr-un raport in Jurnalul
Asociatiei Medicale Americane, intitulat ,,Efectul activitatii fizice in functia cognitiva la adulti in varsta cu
risc pentru boala Alzheimer”, a constatat ca persoanele in varsta angajate
in mod regulat in exercitii fizice
pentru o perioada de 24 de saptamani au avut o imbunatatire a unui impresionant
1800 la suta pe masuri de memorie, abilitati lingvistice, atentie si alte
functii cognitive importante in comparatie cu un grup de aceasi varsta care nu s-au implicat in programul de
exercitii fizice.
Mecanismul prin care
exercițiul îmbunătățește performanța creierului este descris în aceste studii
ca avand legatura cu creșterea
producției de BDNF. Doar prin angajarea în exerciții fizice regulate,
deschideți ușa spre posibilitatea de a lua în mod activ controlul asupra destinului
dumneavoastră mental.
Restrictia calorica
In ianuarie 2009, Proceedings
of the National Academy of Science a publicat un studiu intitulat,, Restrictia calorica imbunatateste memoria la
persoanele in varsta”. In acest studiu, cercetatorii germani au impus o
reducere cu 30% a caloriilor asupra dietelor persoanelor in varsta si au
comparat functia lor de memorie cu un grup de vârstă similara, care au mâncat
ceea ce voiau. La încheierea studiului de trei luni, cei care au mâncat fără
restricție au prezentat o scădere mică, dar clar definită, a funcției de
memorie, în timp ce funcția de memorie din grupul care a consumat o dieta redusă in
calorii a crescut destul de mult. Ca o recunoastere a limitarilor evidente
ale abordarilor actuale farmaceutice pentru sanatatea creierului, autorii au
concluzionat ca preventia si alimentatia saraca in calori sunt noi strategii, de
prevenire si de tratament pentru mentinerea sanatatii cognitive la varste
inaintate. Deci despre ce este vorba? Medicina preventivă pentru creier!
Curcumina
Deoarece curcumina, principala substanta activa in condimentele de curcuma, creste BDNF, aceasta a atras interesul neurologilor din intreaga lume. Interesant este faptul că, în evaluarea satelor din India unde turmericul este folosit abundent în rețetele curry, studiile epidemiologice au constatat că boala Alzheimer este de aproximativ 75% mai mica decat în SUA. Nu există nicio îndoială că efectele pozitive ale creșterii BDNF asupra neuronilor creierului este cel puțin o parte din motivul pentru care cei care consumă curcumina sunt atât de rezistenți la această boală degenerative(Alzheimer).
DHA
Ca si curcumina, DHA imbunatateste expresia genetica pentru
producerea de BDNF. Într-un studiu clinic dublu-orb, recent încheiat, 485 de
persoane sănătoase mai in varsta (vârsta medie de 70 de ani) cu probleme ușoare
de memorie au primit un supliment care conține DHA din alge marine sau placebo
timp de șase luni. Cercetatorul principal al studiului, dr. Karin Yurko-Mauro, a
comentat: „In studiul nostru, persoanele cu probleme de memorie care au
luat capsule cu DHA timp de sase luni au avut aproape dublul reduceri a erorilor
pe un test care masoara performanta de invatare si memorie versus cei care au
luat un placebo …
Folosirea expresiei ADN-ului nostru este mai puternică, iar instrumentele pentru îmbunătățirea sănătății creierului sunt disponibile tuturor – chiar acum!
Surse:
-Results of the MIDAS trial: Effects of docosahexaenoic acid on physiological and safety parameters in age-related cognitive decline. Karin Yurko-Mauro, Deanna McCarthy, Eileen Bailey-Hall, Edward B. Nelson, Andrew Blackwell, MIDAS Investigators
-Alzheimer’s & Dementia: The Journal of the Alzheimer’s Association, July 2009 (Vol. 5, Issue 4, Supplement, Page P84).