Fiecare din noi, ne confruntăm cu problemele vieții și fiecare din noi suntem mai mult sau mai puțin stresați. De altfel, am fost înzestrați cu acest mecanism(prin care se manifestă stresul) pentru a ne apăra în caz de pericol. Dar când stresul se manifestă pe o perioadă continuă și lungă, are efect distructiv. Dar care este mecanismul stresului? Ce-i face pe unii să trecă mai ușor prin probleme și alții să fie atât de stresați? Propun in acesata secțiune să răspundem la întrebări legate de stres.
□ I. Ce este stresul?
Datorită noilor condiţii de viaţă şi de muncă ale oamenilor, stresul a căpătat în ultimii ani o amploare foarte mare. Evoluţia accelerată a societăţii, modernizarea ei rapidă, tehnologiile tot mai avansate, mobilitatea accentuată, schimbările bruşte în viaţa oamenilor, solicită un plus de consum nervos, eforturi suplimentare de adaptare ale oamenilor la condiţiile schimbătoare ale vieţii lor.
Stresul afectează încă de la vârste fragede viaţa individului prin inducerea unor stări de boală cu grave consecinţe fizice, psihice şi sociale. Din acest motiv, cunoaşterea problematicii stresului este importantă pentru evitarea anumitor situatii, pentru eliminarea unor factori de risc şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
În decursul existenţei noastre, suntem puşi în situaţii foarte variate, care cer răspunsuri potrivite cu fiecare împrejurare; fie că este vorba de un efort suplimentar de muncă, de schimbarea unor condiţii de lucru sau de viaţă, fie de un eveniment neobişnuit – plăcut sau neplăcut – care vine să schimbe cursul normal al activităţii noastre, suntem obligaţi „să facem faţă”, să reacţionăm, să ne purtăm potrivit cu fiecare situaţie.
Omul de afaceri, care este sub o tensiune permanentă din partea clienţilor şi deopotrivă a angajaţilor săi, supraveghetorul traficului aerian, care ştie că un moment de neatenţie poate însemna moartea a sute de persoane, atletul care vrea cu disperare să câştige cursa, şi soţul, care priveşte neajutorat la soţia sa care moare de cancer încet şi in durere – toţi suferă de stres. În ciuda varietăţii tipului de stres, corpul răspunde într-o manieră stereotipică (Hans Selye, 1974).
Hans Selye, un endocrinolog canadian, defineşte stresul ca fiind „răspunsul nespecific al corpului la orice solicitare‘”.
□ „Luptă sau fugi”
Pentru a înţelege cum se comportă organismul în situaţii de stres am să folosesc o ilustraţie. Se spune că un om lucra în ture de noapte, iar pentru a merge la serviciu era necesar a parcurge câţiva kilometri pe jos. Pentru ca să scurs
a drumul, exista o variantă de a trece printr-un cimitir, şi acest lucru trebuia făcut noaptea. Omul nostru nu era fricos, așa că drumul acesta prin cimitir îl făcea în fiecare noapte, mergând la slujbă. Într-o zi, a fost săpată o groapă destul de adâncă în cimitir şi a fost lăsată neastupată. Omul din ilustraţia noastră, ca de obicei, mergea spre slujbă. A fost o noapte fără lună, întunecoasă. Întâmplarea face ca bietul om să cadă în groapă. Din fericire, nu a păţit mare lucru datorită căderii. Problema era alta, că nu mai putea să iasă din groapa adâncă. S-a chinuit destul de mult, a încercat din răsputeri dar degeaba. Până la urmă s-a consolat şi şi-a dat seama că trebuie să aştepte liniştit dimineaţa, când va veni cineva prin zonă pentru a-l putea ajuta să iasă. Aşa că, s-a pus jos într-un colţ al gropii, rezemat de perete, încercând să aţipească puţin, pentru că altceva mai bun nu avea de făcut. Întâmplarea face ca un alt om să treacă tot prin cimitir şi să cadă in aceeaşi groapă. După cădere, bietul om încearcă repede să se urce pe peretele gropii şi să iasă, dar alunecă. Deodată dintr-o margine a gropii, aude o voce, spunându-i: „Nu te mai chinui, că am încercat şi eu!” La auzul acestei voci, al doilea om căzut face un salt ager, se prinde de marginea de sus gropii şi într-o clipă este deasupra, după care o ia la fugi extrem de sprinten. Dincolo de amuzamentul pe care îl creează această istorioară, putem fi ajutaţi un pic să înţelege— cum lucrează organismul în cazuri excepţionale de stres. Într-un mod normal, al doilea om nu ar fi putut escalada zidiul gropii, dar sub influenţa stresului a primit puteri aproape supranaturale, fiind în stare de performanţe uimitoare. Aşa se comportă organismul în caz de stres acut – situaţii rare de urgenţă. Nu vă amintiţi ce viteză aţi prins când v-a urmării vreun animal sau în cazul altei agresiuni?
În urma eliberării abundente de hormoni, în câteva secunde se petrec o sumedenie de schimbări în organism. lari câteva din reacţiile ce se petrec în organism ca răspuns la un agent stresor:
■ Pupilele se măresc pentru a mări câmpul vizual;
■ Are loc o ascuţire a simţurilor;
■ Capilarele din piele şi intestine se contractă (de aici provine paloarea) pentru a lăsa sângele în muşchi unde este nevoie mai mult de el;
■ Bătăile inimii se accelerează şi se pompează mai mult sânge în muşchi;
■ Plămânii se dilată pentru a lua mai mult oxigen de care toţi muşchii au nevoie;
■ Fibrele musculare se contractă fiind pregătite pentru mişcări bruşte şi rapide în caz de nevoie;
■ Ficatul este activat pentru af elibera glucide şi lipide în sânge, în scop energetic;
■ Inhibarea funcţiilor nenecesare pentru acel moment (cum este digestia);
■ Sunt activate mecanismele de coagulare, pentru ca organismul să fie pregătit a face faţă în caz de rănire.
Un astfel de comportament complex al organismului în cazuri excepţionale este salutar, uneori salvator. Te ajută să faci faţă unor situaţii dificile, să te comporţi aproape supranatural. Acesta este stresul acut, acele situaţii rare de criză în care organismul se mobilizează extraordinar şi face faţă provocărilor, fie luptând, fie fugind. Marea problemă apare în cazul stresului cronic, când te comporţi zilnic ca şi când te-ai lupta cu un leu sau ai fi urmărit de un rinocer. Nivelele ridicate de hormoni timp prelungit, creează ravagii în organism. Stresul cronic este mult mai distructiv de cum ne imaginăm.
Nesiguranţa privind serviciul, teama că nu te vei mai descurca, neînţelegerile şi problemele care te macină în familie, îngrijorarea continuă, singurătatea, neputinţa de a găsi o supapă pentru a scăpa de presiunea stresului, lipsa somnului, dietă inadecvată – toate concură pentru a spori de cinci până la zece ori riscul de a contacta o afecţiune gravă!
□ II. Stresul are două componente de bază:
1) Agenţii stresori, care sunt împrejurările mediului în care trăim, dar şi propriile emoţii şi gânduri.
2) Răspunsul faţă de stres, care cuprinde reacţiile individului faţă de agenţii menţionaţi.
✓ Înmulţirea agenţilor stresanţi
Trăim într-o lume strâmbă, anarhică, iraţională, sinucigaşă. Societatea actuală a adoptat un stil de viaţă îngrozitor, ce avea un impact distrugător asupra planetei şi asupra locuitorilor acesteia; este total opus stilului de viaţă pentru care am fost creaţi. Ceea ce vedem în jurul nostru este cum NU ar trebui să fie viaţa oamenilor.Se estimează că suntem expuşi la factori stresanţi de 100 ori mai numeroşi decât erau expuşi bunicii noştri. Războiul civilizaţiei ne expune prea mult la implicare în trei domenii:
✓ Supraîncărcare senzitivă. Organismul uman răspunde la zgomot, aşa cum răspunde la teamă şi mânie. Fiecare sunet plăcut, la un volum mai mare, poate declanşa un răspuns de „luptă sau fugă” în noi, iar de la al doilea război mondial, nivelurile zgomotului din Statele Unite au crescut de 32 de ori. De asemenea, bombardarea simţurilor cu fulgere luminoase, alternarea rapidă a culorilor, efecte de sunete haotice – toate acestea conduc la dezorientare şi la degradarea netă a facultăţilor mintale. Aceasta este o explicaţie a stării de confuzie mintală în care se află mulţi tineri din zilele noastre, mai cu seamă cei care alternează vizionarea TV cu intemetul, cu ascultarea muzicii sau cu alte mijloace de suprastimulare senzorială.
✓ Supraîncărcare informativă. Trăim în mijlocul unei explozii informaţionale, cu peste 10.000-20.000 de cuvinte tipărite pe zi, bombardaţi cu telefoane care sună tot timpul, ziare, reviste, noi posturi de radio, cărţi şi computere şi mai ales multiplele canale de televiziune. Doctorul James Miller, director la Institutului de Cercetare pentru Sănătate Mentală al Universităţii din Michigan afirmă categoric că: „Bombardarea unei persoane cu mai multe informaţii decât este ea capabilă să prelucreze ar putea duce la tulburări grave”. în fazele avansate de stres informaţional, intervine confuzia în asociaţia ideilor şi a cuvintelor, dezorientarea şi denaturarea realităţii, care poate merge până la percepţie schizofrenică, la stări nevrotice şi psihopatii.
✓ Supraîncărcare decizională. Suntem asaltaţi cu un minimum de 560 de mesaje de reclamă în fiecare zi! Serviciile solicită astăzi mai mult ca oricând capacitatea decizională. De asemenea, cu cât diversitatea produselor creşte, cu cât se măresc posibilităţile de alegere a serviciului, a locuinţei, a maşinii, a vestimentaţiei, a comportamentelor adoptate, a programelor pe care le urmărim, cu atât creşte mai mult consumul decizional.
✓ Televiziunea este unul dintre mediile principale prin care suntem bombardaţi senzitiv, informational si decizional. De asemenea, televiziunea este un mijloc care poate induce în masa telespectatorilor o importantă tensiune psihologică, o frică permanentă sau o adevărată teroare. Unui grup de studenţi suedezi în medicină, i-au fost prezentate secvenţe filmate, descriind asasinate, lupte, torturi, execuţii şi scene de cruzime faţă de animale. Cantitatea de adrenalină din urina lor a crescut în medie cu 70%. Proporţia de nor-adrenalină a crescut şi ea în medie cu 35%. Reacţia emoţională este însoţită de activitatea glandei suprarenale. Pe lângă faptul că este un puternic agent stresor, televiziunea reprezintă un puternic instrument de „spălare a creierului” şi reeducare a maselor. Ochiul hipnotic al micului ecran absoarbe şi ultimele energii psihice care ne mai rămân în urma vieţii super-stresante la care suntem conectaţi.
✓ Timp de mii de ani au călătorit cu maxim 20-30 km/oră, şi asta pe distanţe foarte scurte. în cursul ultimilor 75 de ani, viteza călătoriei a crescut la peste 750 km pe uscat şi 3.800 km în aer, iar în spaţiu – la viteze de peste 38.000 km pe oră.
În acest moment, trebuie să clarificăm un lucru foarte important şi interesant în acelaşi timp. Factorii stresori nu provin doar din exterior. Factorii stresori pot proveni şi din interior. Ce vrea să însemne aceasta? în primul rând, inseamnă că înseşi gândurile noastre, simţămintele, imaginaţia pot declanşa reacţii de stres. În al doilea rând, este foarte important să înţelegem că în situaţii de stres, gândurile, imaginaţia, simţămintele pot să accentueze, respectiv să diminueze reacţia de stres.
Ce se poate spune despre omul de afaceri aflat sub presiune permanentă? Acesta poate fi denumit stres cronic sau pe termen lung. El este ameninţat de creşterea tensiunii arteriale, de ulcer la stomac, de inflamaţia colonului. Stresul poate să-i agraveze artroza, contribuind la oboseala cronică, la insomnie şi durere de cap (Baldwin, 1972).
Mai există şi alte surse importante de stres. Ce se poate spune despre colaborarea cu un urs? Sau să trăieşti cu ursul! Primul l-am putea numi stres ocupaţional, iar pe celălalt, stres în cămin. Poate unul din motivele pentru care atât de multe cămine se destramă în cultura noastră modernă este că membrii familiei lasă să izbucnească frustrările refulate în timpul zilei unul asupra altuia, acasă (Baldwin, 1972).
Doctorul Hans Seyle, o autoritate de factură mondială în materie de stres, a demonstrat că o stare tensionată de lungă durată duce la epuizare. Nu munca, ci o îngrijorare ne uzează! Nu truda, ci supărarea ne oboseşte!
✓ Răspunsul individual faţă de stres
Deşi majoritatea oamenilor se raportează incorect şi nesănătos la provocări şi factori de stres, există şi oameni care au o altă atitudine faţă de agresiunile problemelor vieţii. În timp ce unii din noi vedem în multe lucruri o tragedie şi ne trecem cu firea, injectând prin aceasta adrenalină şi cortizol în sânge, alţii reuşesc să rămână calmi, să fie constructivi şi să găsească soluţii potrivite pentru aproape fiecare problemă.
După numeroase cercetări, celebrii psihologi nord-americani Lazarus şi Folkman au ajuns la concluzia că lumea „socoteşte agenţii stresori în 3 forme deosebite:
1. Ca o pagubă ireparabilă (deplânge trecutul şi împiedică prin atitudinea lui toată strategia reparatorie)
2. Ca o ameninţare (este ispitit să vadă un viitor negativ şi nesigur)
3. Ca o provocare (priveşte situaţia ca o provocare pentru a reuşi să atingă un obiectiv)
Este indicată atitudinea 3. Iată raţionamentul acestei persoane: „Trecutul nu se mai poate schimba. Nu-mi foloseşte la nimic să mă tulbur pentru ceea ce am pierdut. Iar cât despre viitor, acesta va depinde, în mare măsură, de ceea ce voi face de acum înainte”.
Îniainte de a va sugera câteva soluţii pentru menţinerea unei vieţi echilibrate, este necesar să vă avertizez cu privire la falsele rezolvări, la care, din nefericire, multe persoane recurg pentru a face faţă stresului vieţii. Ţigara şi celelalte droguri cum ar fi alcoolul, narcoticele, nu sunt o rezolvare reală a problemelor şi grijilor. Dimpotrivă, ele agravează crizele vieţii şi duc la degradare şi ruină fizică, psihică şi morală. Unii se descarcă spărgând obiecte, alţii adresând cuvinte jignitoare altor persoane. Metoda acestei „descărcări” fie verbale, fie comportamentale, face mai mult rău decât bine pentru că accentuează conflictele şi adânceşte criza existentă. Nu este sănătoasă nici acea închidere a omului care suferă continuu în sine, devenind tot mai inhibat, fiindu-i frică de a mai comunica. Şi acest tip de emoţii sunt distructive pentru corp şi psihic. Nici televizorul nu este opţiunea potrivită în cazul oboselii şi stresului, pentru că el este un facator de stres.
Dar cum putem contracara stresul? Ce putem să facem pentru a rezolva emoţiile negative care însoţesc anumite situaţii dificile sau neplăcute? Ca răspuns la aceste întrebări, vă recomand să citiţi cu atenţie partea finală.
□ III. Fiziologia stresului
Când creierul percepe o situaţie de stres, răspunde stimulând glandele hormonale (endocrine) din întregul organ ca să elibereze hormoni, între care adrenalină şi cortizol. Adrenalina declanşează starea de excitaţie, în vreme ce cortizolul e răspunzător pentru felul în care organismul foloseşte diverse surse energetice. Cortizolul este un glucocorticoid pentru că este secretat de glanda corticosuprerenală (deci corticoid) şi pentru că ridică nivelul zahărului (glucide) din sânge (glucocorticoid).
E uşor de înţeles cât de strâns legat e sistemul nervos central de sistemul hormonal. Creierul este informat de către organele receptoare (de simţ) despre pericolul iminent; apoi, creierul reacţionează prin secreţia unui hormon numit corticopinstimulină (CRH) eliberat de hipotalamus; acest hormon stimulează glanda pituitară (hipofiza, considerată dirijorul sau directorul glandelor) să secrete un alt hormon numit adrenocotricotropină (ACTH); acesta din urmă călătoreşte spre glandele suprarenale (aflate deasupra rinichilor) pentru a impulsiona secreţia de cortizol.
■ Ce e cortizolul?
Cortizolul, cunoscut şi sub numele de hidrocortizon, este un hormon steroid produs de glandele suprarenale ca reacţie la un factor de stres. De aceea, mai este denumit şi hormon principal de stres. In organism, cortizolul are menirea de a susţine procesele fiziologice normale în perioadele de stres; fără acest cortizol, organismul n-ar fi capabil să răspundă efectiv în faţa stresului. Dacă n-ar exista acest cortizol, în faţa unui leu care ne atacă din desişuri, n-am fi m stare să schiţăm niciun gest. Din cauza unui metabolism guvernat eficient de cortizol, suntem capabili să înfruntăm duşmanul sau să o luăm la fugă (şi încă mai rapid decât ne gândeam că o puteam face).
Nivelul ridicat de cortizol determinat de stresul cronic a fost asociat cu următoarele tulburări şi dezordini:
→ Creşterea apetitului şi pofta pentru anumite alimente;
→ Creşterea procentului de grăsime în organism;
→ Scăderea masei musculare;
→ Scăderea densităţii oaselor;
→ Creşterea stării de nelinişte;
→ Creşterea stării de depresie;
→ Labilitate psihică (iritabilitate, mânie);
→ Disfuncţii sexuale;
→ Slăbirea sistemului imunitar;
→ Accentuarea simptomelor premenstruale;
→ Accentuarea simptomelor de menopauză (bufeuri, transpiraţii nocturne etc.).
Este necesar de menţionat că acest hormon, cortizolul, nu este o substanţă toxică sută la sută, deşi în multe cazuri excesul de cortizol devine în cel mai înalt grad dăunător organismului. în multe privinţe, cortizolul are în organism un rol important comparabil cu cel al colesterolului sau insulinei: pentru buna sa funcţionare organismul are nevoie de mici cantităţi din aceste substanţe. Insulina este necesară pentru controlul nivelului de zahăr în sânge, colesterolul pentru metabolismul steroizilor, iar cortizolul pentru refacerea rezervelor de energie după perioadele de stres. Dar dacă nivelul acestor substanţe vitale creşte peste normal o perioadă îndelungată, atunci apar probleme. Arterele blocate din pricina colesterolului, diabet cauzat de nivelul ridicat de insulină, obezitate şi o mulţime de afecţiuni cronice provocate de cortizol.
Există o idee vitală asupra căreia trebuie să insistăm obsesiv: fiinţa umană nu a fost proiectată, menită să stea continuu sub tensiune (aşa-zisul stres cronic); am fost construiţi astfel încât să răspundem la stres imediat, pentru ca apoi hormonii de stres să se disipeze repede (stresul acut). Când viaţa modernă expune organismul la valuri după valuri de stres, acesta începe să sufere.
Cercetările ştiinţifice şi practica medicală dovedesc limpede că un nivel ridicat de cortizol provocat de un stres cronic permanent are un efect dăunător pe termen lung. Unul dintre aceste efecte este o poftă crescută pentru anumite alimente. Pentru că primul rol al cortizolului este să stimuleze organismul să se realimenteze după răspunsul la un factor de stres, un nivel ridicat de cortizol aţâţă pofta de mâncare încât ajungi să-ţi fie foame tot timpul. în plus, grăsimea care se acumulează drept răspuns la apetitul indus de stres se aşază în regiunea abdominală. Pe lângă faptul că nimănui nu-i place să fie pântecos, tipul de grăsimi acumulate aici este în strânsă legătură cu evoluţia bolilor cardiace, a diabetului şi a cancerului.
Efectul nivelului ridicat de cortizol asupra metabolismului şi stării de sănătate pe termen lung *
|
Efecte metabolice produse de cortizol |
Afecţiuni cronice |
|
Apetit crescut, pierdere accelerată de masă musculară, reducerea oxidării grăsimilor, creşterea depozitelor de grăsimi |
Obezitate |
|
Nivel crescut de colesterol şi trigliceride |
Afecţiuni cardiovasculare |
|
Hipertensiune |
Afecţiuni cardiovasculare |
|
Modificarea chimismului creierului (implicând modificări ale nivelului de dopamină şi serotonină) |
Depresii, stări anxioase |
|
Atrofierea fizică a creierului |
Boala Alzheimer |
|
Rezistenţă la insulină şi glicemie ridicată |
Diabet |
|
Accelerarea pierderii de masă osoasă |
Osteoporoză |
|
Reducerea nivelului de testosteron şi estrogen |
Scăderea libidoului |
|
Reducerea numărului şi a activităţii celulelor imunitare |
Frecvente răceli, gripe, infecţii |
|
Reducerea sintezei de neurotransmiţători cerebrali |
Afectarea memoriei, a capacităţii de concentrare |
* – Tabelul a fost realizat de dr. Swan Talbot
■ Adrenalina şi noradrenalina – alţi hormoni declanşaţi ca răspuns la stres
Atât secreţia corticalei (scoarţei), cât şi cea a medularei (măduvei) glandelor suprarenale sunt stimulate în condiţii de stres. Despre acţiunea cortizolului am discutat puţin. Hormonii secretaţi de partea medulară (măduva) a suprarenalelor se numesc catecolamine: adrenalina, în proporţie de 80%, noradrenalina, în proporţie de 20%. Acţiunea acestor hormoni este aidoma cu stimularea sistemului nervos simpatic. Principalele acţiuni ale acestor hormoni şi mediatori chimici sunt:
→ Asupra aparatului cardiovascular, produc tahicardie, vasoconstricţie şi hipertensiune. Creşte excitabilitatea inimii; adrenalina dilată însă vasele musculare şi le contractă pe cele din piele, mucoase şi viscere. Noradrenalina are predominant acţiuni vasoconstrictoare.
→ Asupra aparatului respirator – determină relaxarea musculaturii netede şi dilatarea bronhiilor.
→ Asupra tubului digestiv determină relaxarea musculaturii netede a pereţilor şi contracţia sfmcterelor. Inhibă majoritatea secreţiilor. Contractă splina şi ficatul.
→ Asupra metabolismului glucidic şi lipidic produc arderea glicogenului luat din rezervele organismului şi hiperglicemie, mobilizarea grăsimilor din rezerve şi catabolismul (metabolism distructiv) acizilor graşi.
→ Alte acţiuni: dilată pupila, contractă fibrele netede ale muşchilor erectori ai firului de păr. Produc alertă corticală, anxietate şi frică.
Cunoscând aceste efecte ale adrenalinei şi noradrenalinei putem să ne formăm o viziune mai amplă asupra capacităţii stresului cronic de a genera o mulţime de tulburări şi boli grave.
□ IV. Acțiunea și efectele stresului asupra diverselor aparate și sisteme din organism
Cu fiecare an ce trece dobândim o tot mai largă înţelegere cu privire la aptitudinea minţii (psyche) de a produce tot felul de perturbări în corp (soma), de unde a rezultat termenul de psihosomatic.
» ..Depresia este cea mai răspândită boală din lume. O treime dintre americani se trezesc deprimaţi în fiecare zi. ” Organizaţia Mondială a Sănătăţii
» ..Boala depresivă tinde să devină pandemică. Experţii sunt de părere că până la 30% din populaţia ţărilor dezvoltate suferă de o formă a acestei afecţiuni suficient de serioase pentru a avea nevoie de ajutor. In fiecare an se folosesc miliarde de tranchilizante şi antidepresive într-un efort disperat de a face faţă. Insă situaţia se înrăutăţeşte mereu. ” Hans Diehl – Tablete de stil de viaţă.
In continuare, vom prezenta unele din efectele stresului la diverse nivele şi segmente din organism, arătând efectele profunde pe care le declanşează şi câteva din bolile şi stările maladive care sunt generate, accentuate şi agravate de acţiunea stresului cronic. Înţelegând într-un mod inteligent aceste lucruri, sper să găsim o motivaţie puternică de a lua măsuri eficiente (vom discuta de ele ceva mai târziu) în combaterea stresului cronic. Este cu totul adevărat că stresul cronic ne ucide!
■ Stresul şi sistemul nervos
→ Stresul cronic nu are efecte numai asupra stării emoţionale, ci şi direct asupra creierului. Cercetătorii au constatat că stresul poate spori incidenţa deficienţelor uşoare de memorie şi mergând până la forme grave de Alzheimer. Cea mai importantă şi în acelaşi timp înspăimântătoare descoperire se referă la capacitatea stresului cronic de a schimba fizic felul de aranjare a neuronilor în creier. Stresul şi cortizolul ucid neuronii. Pierderea arată ca moartea neuronilor în urma unui atac cerebral sau a unui atac de cord.
→ Hormonii emişi ca reacţie la stresul de durată au o influenţă negativă asupra creierului. Anii de scăldare in glucocorticoid (principalul hormon fabricat de suprarenale ca răspuns la stresul cronic) pot provoca moartea celulelor cerebrale responsabile pentru memorie.
→ Este modificat chimismul creierului, implicând modificări ale nivelului de dopamină şi serotonină. S-a demonstrat clar că nivelurile ridicate de cortizol sporesc riscul de depresie.
→ De asemenea, cortizolul ştie să încurce destul de bine lucrurile când e vorba de sinteza, transportul, neutralizarea şi activitatea neurotransmiţătorilor în creier. Se reduce sinteza de neurotransmiţători cerebrali. In acest fel, memorii este afectată şi capacitatea de concentrare scade mult.
→ Stresul produce sau contribuie la accentuarea unor tulburări precum migrene şi tot felul de dureri de cap, anxietate, iritabilitate, labilitate psihică, creativitate scăzută, obsesii, confuzii, plâns sau râs paradoxal, coşmaruri, insomnii, epilepsie, nevroze, psihoze ca schizofrenia, demenţa senilă, consum de cafea, alcool, ţigări şi droguri, tendinţă la suicid.
Abordând viaţa cu mai mult calm, puteţi reduce stresul mintal cronic care vă inundă creierul cu adrenalină, cortizol şi alte substanţe chimice, vătămându-vă neuronii.
■ Stresul determină acțiuni hormonale importante cu efecte de nebănuit
În cazul stresului, creşte sau este inhibată producţia multor hormoni. Hormonii sunt substanţe chimice produse in glande şi anumite ţesuturi care sunt eliberate în sânge, acţionând de obicei la distanţă, în tot organismul, asupra unor organe ţintă, inhibându-le sau stimulându-le funcţiile.
Pentru a înţelege forţa de acţiune şi influenţă a unor substanţe din organismul nostru (precum neurotransmiţătorii şi hormonii), iată câteva informaţii:
» Un singur miligram de acetilcolină (un neurotransmiţător) dizolvat în aproximativ 2 milioane litri de sânge poate scădea tensiunea arterială a unei pisici. Chiar şi cantităţi mai mici din neurotransmiţătorul sus menţionat vor afecta ritmul cardiac al unei broaşte.
» Organismul produce numai 50-100 milionimi de gram de hormon tiroidian pe zi, având drept rezultat o concentraţie a hormonului tiroidian liber în sângele omului sănătos o parte la 10.000 de milioane părţi plasmă sangvină. Totuşi, dacă această cantitate infimă de hormon tiroidian lipseşte, organismul prezintă un metabolism defectuos sau alte probleme.
În caz de stres cresc următorii hormoni: ACTH, catecolaminele (adrenalina şi noradrenalina), cortizolul, vasopresina, hormonul somatotrop, prolactina, glucagonul, MSH (melanotrop), renina-angiotensina. Va fi inhibată (va scădea) producţia de insulină, testosteron şi hormonii tiroidieni. Doar înţelegând câte modificări pot produce hormonii în organism şi ce multitudine de reacţii complexe pot determina aceştia, putem să înţelegem, întrucâtva, ce înseamnă stresul şi ce efecte dezastruoase are acesta când devine cronic.
→ Mulţi îşi aduc aminte cum li s-a uscat gura când au încercat, pentru prima dată, să vorbească în faţa unui auditoriu. Mesaje de alarmă au fost trimise de la centrul emoţional spre glandele salivare, secătuindu-le secreţiile. într-adevăr, este greu să vorbeşti când ai gura uscată. Aceasta li se poate întâmpla chiar şi vorbitorilor cu experienţă, de aceea se pune adesea un pahar cu apă pe tribuna vorbitorilor.
→În mod frecvent, o furtună emoţională trimite mesaje S.O.S. către glanda tiroidă. Dacă un exces de tiroxină (hormon tiroidian) este deversat în circuitul sanguin un timp mai îndelungat, devin vizibile simptomele maladiei lui Basedow (guşa toxică): nervozitate extremă, ochi bulbucaţi, puls rapid şi uneori chiar nişte tulburări cardiace şi digestive. Alteori, stresul inhibă tiroida, aşa că glanda va fabrica prea puţini hormoni tiroidieni – hipotiroidism.
→ Tensiunea emoţională afectează în diferite moduri secreţia ovarelor. Perturbarea glandelor endocrine poate să producă încetarea menstruaţiei, dureri în timpul menstruaţiei sau o stare de nelinişte înaintea acesteia, caracterizată prin iritabilitate, migrene sau congestii.
→ Insulina este un hormon produs de celulele beta din coada pancreasului. Pe lângă rolul de a regla glicemia, funcţie cunoscută de cei mai mulţi oameni, insulina e responsabilă şi de depozitarea grăsimilor în ţesuturile grase, a zahărului în ficat şi în celulele musculare (sub formă de glicogen) şi canalizarea aminoacizilor spre sinteza proteinelor. Insulina este deci un hormon de depozitare. În caz de stres cronic, cortizolul lucrează exact contrar insulinei, prin efectele pe care le produce. Insulina doreşte să stocheze energia în celule, cortizolul se opune direct acestei acţiuni, scoţând energia din celule. Cortizolul este un hormon cu acţiune catabolică – un tip de metabolism distructiv, scoţând din celule combustibilul şi făcând risipă de energie. Cortizolul determină rezistenţă la insulină, făcând celule insensibile la mesajul transmis de insulină. Reducerea acestei sensibilităţi a membranei celulare are legătură cu sindromul metabolic X, termen care se referă la un complex de simptome şi afecţiuni între care diabetul, rezistenţa insulinică, obezitatea (sau scădere marcantă în greutate), hipertensiunea, colesterol ridijat, afecţiuni cardiace.
■ Stresul şi sistemul cardiovascular
→ în cazul stresului, inima porneşte să bată cu putere.
→ Creşte tensiunea arterială.
→ Cantitatea mare de adrenalină şi noradrenalină (hormoni produşi ca răspuns la stres) care ajung în sânge stimulează muşchiul cardiac să consume mai repede oxigenul, epuizând astfel rezerva de oxigen a inimii. De asemenea, nivelul ridicat de adrenalină şi noradrenalină poate conduce la spasme coronariene şi la o aglutinare mai rapidă a sângelui. Ca urmare a lipsei de oxigen se poate declanşa atacul de cord, dacă boala coronariană s-a manifestat anterior.
→ Unii consumatori de sânge mai puţin importanţi în acele momente (cum ar fi sistemul digestiv) sunt deconectaţi, pentru ca afluxul de sânge să meargă în zonele esenţiale în acele clipe – braţe, picioare – ca să hrănească muşchii necesari pentru luptă sau fugă. Pentru redistribuirea circuitului sanguin e nevoie de coordonare pentru dilatarea (relaxarea) unor vase de sânge şi contractarea (îngustarea altora), ceea ce duce la creşterea tensiunii în perioadele de stres.
→ Creşte concentraţia particulelor de zahăr, grăsimi (mai ales trigliceride), colesterol în sânge pentru a sluji drept combustibil pentru reacţia de confruntare sau evitare a organismului. Aceste particule încep să adere la peretele arterial în anumite locuri lezate uneori din cauza hipertensiunii (pe care tot stresul o poate favoriza).
→ Sângele devine mai vâscos din pricina hormonului stresului care stimulează tendinţa spre coagulare a acestuia. Numeroase articole apărute în publicaţiile medicale recente au insistat asupra importanţei factorului emoţional în formarea cheagurilor sangvine.
→ Hormonii de stres ca adrenalina şi steroizii deschid canalele de calciu de pe celulele miocardului şi dau naştere la spasme coronariene. Din cauza stresului intens cronic, chiar şi fibrele musculare din interiorul inimii se pot contracta atât de violent, încât structura normală a acestor fibre este distrusă şi muşchiul inimii lezat. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de „degenerare miofibrilară” sau „miocitoliză coagulativă” şi poate duce la aşa-zisa cardiomiopatie, o stare în care inima nu-şi mai îndeplineşte prea bine funcţia de a pompa sânge. Şi aceasta poate duce la stop cardiac. Incapacitatea inimii de a se decontracta face ca fibrele muşchiului cardiac să se contracte cu o violenţă care duce, în cele din urmă la autodistrugerea ei – ca şi cum am strânge atât de puternic şi atât de mult pumnul, până ce oasele încep să se facă ţăndări.
→ Se ştie că emoţiile pot declanşa o criză de inimă; stările de tristeţe, de mânie, de nesiguranţă, nerăbdarea, enervarea rapidă, competitivitatea pot declanşa o criză cardiacă. Riscul unei afecţiuni coronariene este de trei până la cinci ori mai mare la oamenii care sunt predispuşi mai mult la stări de mânie, anxietate, griji, decât la cei care iau lucrurile mai uşor.
→ Stresul cronic stimulează evoluţia sclerozei vasculare, iar la femei, pe lângă acest fenomen, reduce producţia de estrogen (astfel apar ciclurile neregulate). întreruperea producţiei de estrogen poate contribui, la femei, la evoluţia bolilor de inimă coronariene.
→ Printre cele mai întâlnite boli şi tulburări ale sistemului cardiovascular, în care este implicat stresul, amintim: hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică dureroasă, tahicardia paroxistică, aritmii, ateroscleroza, tromboza coronariană, artrita obliterantă, apoplexia, accidentele vasculare cerebrale, tulburări vasomotorii (eritem, paloare).
Într-un experiment medical, s-a măsurat aportul de sânge spre inimă la pacienţii bolnavi de inimă. în timpul măsurătorilor, pacienţilor li s-a cerut să rezolve probleme simple de aritmetică. Până şi stresul minim emoţional, cauzat de calcul mintal, a făcut ca fluxul sângelui să se reducă într-un mod sesizabil.
Cercetătorii de la Bowman Gray School of Medicine au realizat experimente pe maimuţe cynemologus, care seamănă foarte mult cu oamenii, în ceea ce priveşte felul în care evoluează la acestea îngustările arterelor. Iată rezultatele cercetărilor: „Din acest studiu am conchis că influenţa psihosocială în apariţia aterosclerozei arterelor coronare [ce alimentează inima] nu depinde de existenţa valorilor ridicate de grăsimi şi colesterol. Cu alte cuvinte, stresul a dus la formarea sclerozei coronariene şi în condiţiile în care maimuţele au primit o alimentaţie cu un conţinut sărac în grăsimi şi colesterol. Când alimentaţia conţinea mai multă grăsime şi colesterol, influenţa stresului avea un efect de 30 de ori mai puternic.”
Oamenii care reacţionează exagerat la stres sunt deosebit de periclitaţi să moară din cauza unei maladii cardiace. Sentimentele de izolare provoacă un puternic stres emoţional şi acesta, la rândul său, duce la apariţia bolilor de inimă. în studiul „Alemanda County” s-a demonstrat că la persoanele care trăiau izolate sau se simţeau izolate, pericolul de a muri de un infarct cardiac era de două până la trei ori mai mare în comparaţie cu cei care se simţeau legaţi sufleteşte de alții. Calitatea contactului social este mai importantă decât numărul de oameni care fac parte din mediul social. Cercetătorii au constatat că angiogramele acelor oameni care se simţeau cei mai iubiţi şi sprijiniţi au arătat cel mai redus coeficient de ateroscleroză, independenţi de alţi factori.
Închiderea în sine a unor evenimente traumatizante este legată de stres şi probleme de sănătate de lungă durată. Inhibarea gândurilor, a sentimentelor şi lipsa exteriorizării comportamentului a reprezentat o povară psihică din care rezultă o activitate mărită a sistemului autonom nervos. Cu alte cuvinte, reprimarea sentimentelor împovărează inima şi sistemul imunologic, provocând un stres cronic. Persoanele care nu au pe nimeni cu care să poată vorbi despre sentimentele lor cele mai profunde au un înalt risc de boală. Cât de importante sunt relaţiile sociale, dar constatăm că în aceste vremuri acestea par să se dizolve. Fă-ţi timp pentru oameni, mai ales pentru cei descurajaţi, singuri şi care sunt în suferinţă. Doar faptul că îi vizitezi uneori şi le deschizi uşa sau le mai dai câte un telefon, înseamnă enorm pentru aceşti oameni. Fă-ţi timp să-i asculţi măcar puţin şi te vei bucura tu însuţi văzând bucuria imensă pe care le-o produci.
S-a descoperit că egocentrismul, agresivitatea şi cinismul au cel mai dăunător efect asupra inimii. Dr. Scherwitz, dr. Powel şi alţii de la University of California din San Francisco au descoperit că frecvenţa cu care cineva, în timp ce vorbea, se referea la sine însuşi, cu alte cuvinte, cât de des folosea în conversaţii cuvintele „eu”, „pe mine”, „mie” şi meu” a fost într-adevăr un factor previzibil cert pentru apariţia unui infarct cardiac. Cu cât mai frecvent folosea cineva aceste cuvinte, cu atât mai mare era probabilitatea ca el sau ea să moară din cauza unui infarct cardiac. (Dr. Dean .ish – Revoluţie în terapia bolilor de inimă).
Desigur că pronunţarea cuvintelor „eu”, „pe mine”, „mie” şi „al meu” nu este dăunătoare. Mai bine zi, în felul nostru de a vorbi se oglindeşte modul în care vedem lumea în care trăim. Ne concentrăm prea mult asupra noastră înşine -,,eu am nevoie de asta” — „eu îmi doresc acel lucru” etc. De ce suntem egocentrici? De ce devenim cinici? De ce devenim duşmănoşi?
Organismul are un potenţial imens de autovindeeare, trebuie doar să-i dăm posibilitatea să intre în acţiune. Din păcate, cei mai mulţi oameni continuă viaţa în regimul unui stres cronic, deci organismul nu are niciodată posibilităţii de a-şi reveni dintr-o situaţie tensionată, înainte de a fi lovit de alta.
■ Stresul şi sistemul digestiv
→ În caz de stres, fluxul sanguin este deviat dinspre organele digestive spre inimă şi muşchi.
→ Se reduce secreţia de salivă (digestia este îngreunată şi devine dificilă). Se reduce secreţia de enzime digestive ce conduc la digerarea hranei în mod corespunzător (apar greţurile, gazele, constipaţia, flatulenţa în general).
→ Numeroase procese digestive sunt reduse.
→ Au loc dereglări ale apetitului: fie inhibare, apărând anorexia nervoasă sau creşte pofta de mâncare într-un mod exagerat (bulimie), mai ales pentru alimente care îngraşă.
→ Scade producţia de mucus ce înveleşte stomacul şi îl protejează de acţiunea acidului clorhidric (apar gastrita şi ulcerul gastric şi o hiperaciditate dăunătoare întregului organism).
→ Sistemul imunitar devine deficitar şi o anume bacterie (Helicobacter pylori) se înmulţeşte necontrolat şi devine agresivă, provocând infecţii stomacale şi ulcere. Vindecarea inflamaţiilor şi iritaţiilor mucoaselor stomacului ?: intestinelor sunt îngreunate din pricina inhibării prostaglandinelor tot de cortizol.
→ Scade producţia de bicarbonat ce contracarează efectele sucurilor gastrice foarte acide şi care trebuie să alcalinizeze bolul alimentar ce trece în intestine (apar duodenitele, ulcerul duodenal, inflamaţii intestinale). Studii experimentale au demonstrat existenţa unei relaţii strânse între stres şi ulceraţiile mucoasei intestinului.
→ Peristaltismul intestinal şi absorbţia nutrienţilor se opresc sau sunt tulburate (apar constipaţia sau diareea, atonii digestive, deficienţe de asimilare a unor elemente nutritive, şi o mulţime de afecţiuni intestinale, chiar şi colitele, in care durerile abdominale sunt însoţite de diaree şi/sau constipaţie, balonări, gaze şi uneori eliminări de mucus si sânge).
→ Atât stresul fizic, cât şi cel emoţional, pot conduce la dezechilibre minerale şi vitaminice. Anumite substanţe nutritive, de pildă zincul mineral şi complexul de vitamine B se pierd în cantităţi considerabile în condiţii de stres sporit. Absorbţia substanţelor nutritive poate scădea dacă organismul funcţionează sub stres.
→ S-a constatat că nivelul ridicat de stres are şi un efect negativ asupra echilibrului microflorei intestinale (si alimentaţia eronată poate conduce la acest rezultat). Aceste bacterii prietene ce trăiesc în tractul intestinal sunt implicate intim în funcţionarea bună a proceselor gastrointestinale şi joacă un rol vital în sprijinirea sistemulu imunitar. S-a constatat că în cazul stresului cronic bacteriile benefice (lactobacillus şi bifidobacterii) scădeau drastic ca număr, şi, în acelaşi timp, creştea numărul celor dăunătoare (E.coli, enterobacterii, clostridia). Astfel creşte incidenţa unor manifestări precum dureri de gât, dureri de cap, răceli, diaree, tulburări gastrointestinale.
→ Candidozele bucale – sau aftele – duc la apariţia pe pereţii cavităţii bucale şi pe limbă a unor ulceraţii albicioase, usturătoare şi uşor umflate. Infecţia cu candida poate fi declanşată de orice factor care produce dezechilibre la nivelul florei bacteriene, iar stresul este unul dintre cei mai întâlniţi şi puternici.
→ Cortizolul determină aşa-numita reacţie de rezistenţă la insulină, iar reducerea acestei sensibilităţi a membranei celulare are legătură cu obezitatea, diabetul, sindromul metabolic X.
■ Stresul şi aparatul respirator
În cazul unui stres acut, plămânii sunt determinaţi la o acţiune de hiperventilaţie, prin mărirea bronhiilor – lucru necesar pentru a lua mai mult oxigen de care au nevoie muşchii, pentru a lupta sau a fugi – reacţie caracteristică a organismului în faţa unui factor de stres. Dar acest lucru se petrece în cazul stresului acut (o situaţie de urgenţă, din când în când), nu în cazul stresului cronic, când starea tensionată şi încordată devine condiţia zilnică în care trăieşti. In cazul stresului cronic, apar manifestări precum dispneea (dificultate în respiraţie) şi chiar apneea (oprirea temporară a respiraţiei), împreună cu toate consecinţele nefaste pe care le aduc aceste stări asupra funcţiilor organelor vitale şi ftincţiunii celulare. Încercaţi să vă gândiţi ce înseamnă lipsa oxigenului în organism şi veţi înţelege ceva din efectele stresului cronic.
■ Stresul şi sistemul urinar
În urma acţiunii sistemului neurovegetativ ca răspuns la stresul cronic, acţiunea rinichilor şi a întregului aparat urinar este tulburată. Astfel, apare polachiuria (eliminare frecventă şi în cantitate mică a urinei) sau disuria (micţiuni dificile sau dureroase), manifestări care fac parte din tabloul clinic al unor afecţiuni ca: uretrita, cistita, nefrita, hipertrofia de prostată.
■ Stresul şi sistemul osteo-muscular-articular
→ Se accelerează degradarea ţesuturilor conjunctive şi este inhibat procesul biochimic de refacere şi reconstituire a acestor ţesuturi.
→ Stresul poate afecta şi tensiunea musculară. Fiecare dintre noi şi-a simţit muşchii contractându-se datorită fricii sau mâniei. Contractarea muşchilor poate fi încolţită de dureri, ceea ce se poate demonstra stând câteva minute cu pumnii strânşi. Aceasta ne ajută să înţelegem de ce persoanele bolnave de anxietate cronică au puternice dureri de cap, care produc contractarea muşchilor cefei.
→ Cortizolul scade masa musculară şi creşte procentul de grăsime în organism.
→ Cortizolul inhibă activitatea celulelor c, apar boli precum osteoporoză, decalcifieri, fracturi, osteoartrite, poliartrita reumatoidă, bursite, tendonite, dureri şi spasme ale muşchilor (mialgii), tremurături, ticuri.
■ Stresul şi alte țesuturi conjunctive
Literatura medicală e foarte bine documentată în privinţa efectelor cortizolului de stimulare a catabolismului (distrugerea ţesuturilor) în diferite forme de ţesut conjunctiv (piele, păr şi unghii).
→ Cortizolul determină scăderea factorului de creştere al ţesutului conjunctiv.
→ Se accelerează procesul de degradare şi îmbătrânire a celulelor pielii. Astfel, pielea devine uscată, flască, apar ridurile şi depigmentările.
→ Firul de păr devine subţiat, îşi pierde luciu, şi cade repede.
→ Unghiile se crapă uşor.
→ Multe din bolile pielii sunt legate de stres. Printre ele amintim: urticaria, dermatita atopică, neurodermatoza, sclerodermia, lupusul eritematos diseminat, psoriazisul etc.
■ Stresul şi sistemul reproducător
Stresul conduce la o serie de probleme legate de viaţa intimă. Printre consecinţe, amintim:
→ La bărbaţi, impotenţă. Acest lucru se petrece datorită scăderii dramatice a nivelului de testosteron în perioadele de stres.
→ La femei, mecanismul e mai complicat, însemnând nu doar o dereglare a testosteronului, ci şi a estrogenului, progesteronului şi prolactinei. Ciclul menstrual se dă peste cap. In perioadele de stres cronic, nivelul de estrogen şi progesteron scade simţitor (deci din ovare nu e eliberat niciun ovul, proces denumit şi anovulaţie), învelişul uterului nu se modifică (ovulul nu are pe ce se implanta), ciclul menstrual devine neregulat (oligomenoree) sau se opreşte cu totul (amenoree), apare tensiunea premenstruală, iar menstruaţia este dureroasă (dismenoreea).
→ Accentuarea simptomelor de menopauză (bufeuri, transpiraţii nocturne etc.)
■ Stresul şi sistemul imunitar
Stresul cronic şi stresul repetat duc la reducerea volumului glandei timusului (unul dintre elementele cheie pentru imunitatea organismului) şi suprimarea generală a reactivităţii sistemului imunitar. Se ştie că acest cortizol are un efect direct asupra reducerii timusului şi în inhibarea producţiei şi activităţii celulelor albe. Cortizolul inhibă capacitatea celulelor albe de a secreta anumiţi mesageri (interleuchinele şi interferonii), astfel că, diversele forme de celule imunitare nu mai pot comunica între ele pentru a lupta eficient împotriva unei infecţii. In cele din urmă, şi cu totul remarcabil, e faptul că tot cortizolul poate el însuşi acţiona ca un semnal pentru o multitudine de celule ale sistemului imunitar pentru a le inhiba şi opri activitatea (ceea ce înseamnă că celulele respective sunt condamnate la moarte).
În perioadele de stres cronic, nivelul de cortizol rămâne ridicat, iar celulele imunitare stimulate cronic încep să se dezagrege, să-şi piardă capacitatea de a lupta cu agenţii patogeni, iar în unele cazuri încep să-şi exercite capacităţile distructive asupra ţesuturilor propriului organism, ceea ce dă naştere unei serii de alergii, manifestări ale unor boli autoimune, cum ar fi scleroza multiplă, lupusul, fibromialgia, artrita reumatoidă etc.
În cursul cercetărilor efectuate pe animale, cât şi la oameni s-a observat o reducere cu 50% a numărului unor anumite celule imunitare numite NK (natural killer – celule natural ucigaşe). în mod normal, celulele NK au, în cadrul sistemului imunitar, rolul de a identifica viruşii şi celulele canceroase. în cadrul unui studiu asupra unor paciente având cancer mamar, nivelul stresului emoţional provocat de aflarea diagnosticului s-a dovedit direct legat de activitatea celulelor NK. La aceste femei, un nivel mai ridicat de stres însemna o mai redusă capacitate a celulelor NK de a distruge celulele canceroase. Din cadrul studiilor pe animale, ştim că rolul cortizolului este nu numai de a reduce numărul şi activitatea celulelor NK, ci şi de a stimula apariţia de noi vase de sânge în tumori (proces numit angiogeneză) şi de a accelera creşterea anumitor tumori. Concluzia ar fi aceea că stresul cronic poate accelera evoluţia celulelor canceroase şi poate bloca astfel capacitatea organismului de a se lupta cu boala.
Nesiguranţa privind serviciul, teama că nu te vei mai descurca, neînţelegerile şi problemele care te macină în familie, îngrijorarea continuă, singurătatea, neputinţa de a găsi o supapă pentru a scăpa de presiunea stresului, lipsa somnului, dietă inadecvată – toate acestea concură pentru a spori de cinci până la zece ori riscul de a contacta o afecţiune gravă!
■ Stresul şi tulburările de ordin alergic
Multe boli ce se nasc pe fond alergic precum urticaria, rinita alergică, astmul etc. sunt uneori determinate sau cel puţin agravate de efectele devastatoare ale stresului. Astmul poate fi cauzat de tulburările emoţionale. Dificultatea de a respira la astmatic produce, la rândul ei, frică şi tensiune care agravează în mare măsură starea bolnavului, creându-se astfel un cerc vicios.
Produse Calivita recomandate in starile de stres, depresie, anxietate, fobie,..
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
